Печать
Храм свв. Константина и Елены (Единец)

Orăşelul Edineţ încă din timpuri străvechi s-a evidenţiat prin oameni gospodari şi cu frică de Dumnezeu. Astfel că, încă pe la anul 1870, creştinii din târgul Edineţ au ridicat prima biserică din piatră, cu hramul Sf. Vasile. În anul 1872, congresul eparhial din Chişinău a adoptat decizia de a se demara lucrările de construcţie a şcolii spirituale cu locaţia în târguşorul Edineţ. Arhiepiscopul de atunci, Pavel Lebedev, motiva decizia prin faptul că Edineţul s-ar fi aflat în centrul Basarabiei de nord, terenul unde urma să se înalţe noua clădire era oferit de proprietarul locului în condiţii foarte avantajoase, lemnul de construcţie la Edineţ era mai ieftin decât în toate celelalte localităţi, iar proprietarul târgului local şi locuitorii oraşului au făgăduit o ofertă de 200 de ruble. La sfârşitul anului 1875, a fost dată în exploatare şcoala din această localitate. Pe lângă şcoala spirituală din Edineţ, autorităţile eparhiale, cu sprijinul unor creştini mai înstăriţi, au ridicat o biserică din piatră cu hramul Sf. Trei Ierarhi, în care serviciul divin nu s-a mai oprit până la ocuparea Basarabiei de către sovietici. Odată cu instalarea ideologiei ateist bolşevice, şcoala spirituală a fost închisă, iar biserica Sf. Trei Ierarhi a fost demolată. În perioada interbelică, şcoala spirituală din Edineţ a fost un mare centru de instruire duhovnicească. Printre absolvenţii acestei instituţii se numără şi Pantelimon Halippa, publicist şi om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România. Odată cu instalarea ideologiei ateist bolşevice, şcoala spirituală a fost închisă, iar biserica Sf. Trei Ierarhi a fost demolată. În acele timpuri de grea prigoană asupra Bisericii, credincioşii din Edineţ, alături de preoţii lor, au apărat credinţa strămoşească în faţa fiarelor bolşevice. Atunci când comitetul central al PC din Edineţ a pus problema închiderii bisericii cu hramul Sf. Vasile, creştinii au sărit în apărarea sfântului locaş, nepermiţând accesul în biserică a activiştilor de la partid. Pentru această nesupunere în faţa „mai-marilor acestei lumi” cel mai mult a avut de suferit parohul bisericii părintele Vasile Sobciuc. Autorităţile nu odată i-au intrat în casă, cerându-i să achite impozite mult prea mari pentru ca biserica să-şi poată continua activitatea. În cazul în care părintele nu dispunea de suma necesară, i se confiscau din casă toate lucrurile de preţ.

Daţi cezarului ce este a cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. În anul 1983, părintele Vasile, fiind deja într-o vârstă înaintată, a făcut demers la Arhiepiscopie la Chişinău, cerând pentru biserica din Edineţ un al doilea preot. Cei de la arhiepiscopie au satisfăcut cererea părintelui Vasile, astfel că, nu după mult timp, la Edineţ a fost îndreptat părintele Constantin Ursachi, absolvent al Academiei Teologice din Petersburg. Odată cu venirea la biserica din Edineţ a părintelui Constantin, enoriaşii bisericii Sf. Vasile au avut numai de câştigat. Dacă până la venirea sa slujbele bisericeşti se oficiau numai în slavonă, părintele Constantin, chiar de la prima sa Sf. Liturghie, a bucurat creştinii predicându-le în limba lor maternă. De menţionat faptul că, nici la jumătate de an de la venirea părintelui Constantin la Edineţ, relaţiile între biserică şi guvernanţi, care până atunci erau foarte tensionate, s-au schimbat mult înspre bine. Părintele, prin discursurile sale bazate pe scrierile Sf. Părinţi, a reuşit să convingă pe comuniştii atei de la cârma oraşului că biserica întotdeauna a dat cezarului ce este a cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Dacă până la venirea sa ateii din Edineţ îi numeau pe preoţi paraziţi ai societăţii, părintele Constantin, prin vorbele şi faptele sale insuflate de la Dumnezeu, i-a convins că anume Biserica este verticala societăţii. Fără biserică, fără o convingere religioasă, orice societate este pierdută. Părintele Vasile era foarte mulţumit de tânărul şi energicul părinte, care a dat un nou suflu vieţii religioase din localitate. Între anii 1988 şi 1991, bisericile transformate de activiştii atei în cluburi, grajduri şi depozite, au fost redeschise şi sfinţite. Încă din anul 1987, când imperiul roşu încă nu începuse să se destrame, părintele Constantin Ursachi, fără frică milita în faţa autorităţilor pentru redeschiderea bisericilor închise. Între anii 1988 şi 1990, părintele a cutreierat toate satele din nordul Basarabiei, iar în cuvântările pe care le ţinea în faţa creştinilor milita pentru redeschiderea sfintelor lăcaşe. Un asemenea caz s-a întâmplat şi în satul Grinăuţi-Moldova, pe care mi l-a relatat domnul Vasile Bădărău, originar din acest sat. Într-o dimineaţă, a sosit părintele Constantin în sat, a adunat oamenii şi le-a zis: oameni buni, aici trebuie preot. Dumnezeu a auzit cuvintele blagocinului Constantin Ursachi şi în anul 1988 a fost îndreptat preot la biserica din Grinăuţi-Moldova, părintele Gheorghe Plevan.

Cei şapte ani de belşug şi pace 1991-1998 Odată cu destrămarea imperiului sovietic, din anul 1991 până în anul 1998, biserica Sf. Vasile din Edineţ a trăit cei 7 ani de belşug şi pace în care părintele Constantin s-a ostenit mult slujind lui Dumnezeu şi oamenilor. În toţi aceşti şapte ani biserica din Edineţ era neîncăpătoare pentru creştinii care se adunau tot mai mulţi. În tot acest răstimp, părintele, cu aportul enoriaşilor, a reparat biserica şi a înfrumuseţat-o cu mai multe podoabe bisericeşti, aduse tocmai de la Sofrino, Federaţia Rusă. Un mare merit al părintelui Constantin a fost educarea a unei generaţii de copii ai creştinilor, doisprezece la număr, pe care i-a primit cu dragoste în altar şi i-a învăţat toată rânduiala bisericească. Peste ani, dintre aceşti copii au ieşit preoţi, călugări, teologi oameni cu frică de Dumnezeu, creştini adevăraţi. Şapte ani de păstorire arhierească la Edineţ (1999-2006) La data de 6 octombrie 1998, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis înfiinţarea Episcopiei de Edineţ şi Briceni şi numirea ca episcop a stareţului Mănăstirii Noul Neamţ din Chiţcani, arhimandritul Dorimedont Cecan. Părintele Constantin Ursachi a fost primul care a salutat venirea arhiereului la Edineţ. Prima slujbă arhierească care a avut loc la sfârşitul lui noiembrie 1998 a fost o adevărată binecuvântare pentru creştinii din Edineţ. Adormitul întru fericire PS Dorimedont a fost primit cu multă căldură de către paroh şi creştini. La sfârşitul primei liturghii arhiereşti, părintele Constantin i-a urat mulţi ani şi multe realizări arhipăstorului, iar în cuvântarea sa adresată creştinilor s-a arătat a fi foarte bucuros de venirea înalţilor oaspeţi, totodată supunându-se întru totul noii cârmuiri bisericeşti. Începând cu a doua jumătate a anului 1999, lucrurile, din păcate, au decurs altfel. Din motive necunoscute, atitudinea binevoitoare a ierarhului faţă de părintele Constantin s-a schimbat brusc. Preotul Constantin Ursachi, care timp de 15 ani a slujit în biserica din Edineţ, a fost învinuit de toate relele de pe faţa pământului, pentru ca, mai târziu, prin decret eparhial să fie destituit din funcţia de paroh al bisericii din Edineţ şi îndreptat să slujească într-o parohie de lângă Edineţ unde creştinii aveau preot şi nu le trebuia altul.

Din acel moment, au început strădaniile părintelui Constantin. Numit prin decrete eparhiale în diferite parohii unde existau deja preoţi, părintele, nedorind a face dezbinare între creştini, se retrăgea smerit din aceste parohii. Începând cu anul 2000, când situaţia părintelui Constantin a devenit cu totul critică, părintele nu avea unde sluji şi pentru a-şi întreţine familia, a luat drumul pribegiei. Împreună cu preoteasa sa, au plecat la muncă peste hotare. O dată la câteva luni, părintele se întorcea acasă şi intra la arhiereu să-i ceară loc pentru slujire. În decursul celor şapte ani cât a păstorit PS Dorimedont la Edineţ, cererea părintelui a fost examinată de nenumărate ori, iar părintele de fiecare dată a primit răspuns negativ. Creştinii l-au îndemnat pe părintele Constantin să ridice o nouă biserică. Reîntors din străinătate, părintele Constantin a avut întrevederi cu mai mulţi creştini din Edineţ, printre care şi domnul Mihail Nistor, director la direcţia Apă-canal Edineţ, care l-au convins de faptul că creştinii din Edineţ, mai mult ca niciodată, au nevoie de încă o biserică. Aceştia l-au îndemnat şi l-au încurajat pe părinte la demararea lucrărilor ridicării unei noi bisericii la Edineţ. Locul pentru viitoarea biserică a fost ales de către părintele Constantin şi procurat pe banii adunaţi cu greu în străinătate. Odată cu începerea lucrărilor de construcţie la noua biserică, creştinii au contribuit fiecare după posibilităţile sale, dar totuşi aproximativ două treimi din cheltuieli au fost suportate de familia părintelui Constantin. Atitudinea Preasfinţitul Dorimedont, vizavi de ridicarea noii biserici din Edineţ Dacă de la început P.S. Dorimedont s-a opus vehement ridicării bisericii cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena la Edineţ, totuşi odată cu trecerea timpului, acesta a fost mult mai îngăduitor şi a binecuvântat construcţia, punându-şi semnătura pe proiectul bisericii. Astăzi, când această sfântă biserică este deja ridicată, părintele Constantin adeseori mărturiseşte creştinilor: Slavă lui Dumnezeu pentru toate, fraţilor, că dacă nu venea vlădica Doremidont la Edineţ şi de nu se întâmplau toate câte mi s-au întâmplat… nu mai vedea nimeni această biserică, iar creştinii la fel ca şi mai înainte urmau să se înghesuie în biserica Sf. Vasile, zidită în 1875, şi primită ca moştenire din generaţie în generaţie. Fără dăruire, jertfă şi lacrimi nu poţi să faci mare lucru în această viaţă. Cu ani în urmă, adeseori îl auzeam pe părintele Constantin spunând următoarele: Fără dăruire, jertfă şi lacrimi nu poţi să faci mare lucru în această viaţă. Părintele, ridicând această biserică, a adeverit din plin aceste vorbe cu tâlc. Neprietenilor săi părintele întotdeauna le-a spus aşa: Faceţi câte am făcut eu şi pe urmă să mă apucaţi de judecat! Iar despre biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Edineţ, pe care a înălţat-o cu multă osteneală, părintele a spus: Această biserică am înălţat-o nu pentru mine, ci pentru creştinii mei, pentru ca ei să o păstreze şi să o poată lăsa moştenire la copii copiilor lor, spre Slava lui Dumnezeu şi spre iertarea păcatelor.

Источник: http://biserica-edinet.blogspot.com